Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a reacționat după reținerea lui Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu, și coonsideră că acesta reprezintă „imaginea fidelă a unui sistem corupt, construit și protejat de ani de zile în jurul PSD”.

 

„Cazul lui Cristian Anton nu este o întâmplare. Vorbim despre un om din cercul cel mai apropiat al fostului ministru al Transporturilor și actual lider al PSD, iar astăzi vedem rezultatul: acuzații grave de corupție, bani ascunși și suspiciuni de rețele de influență care au funcționat nestingherit”, a transmis AUR într-un comunicat de presă.

Formațiunea critică dur maniera în care PSD gestionează funcțiile publice. „Aceasta este adevărata față a PSD: în timp ce românii sunt sufocați de taxe și li se spune că «nu sunt bani», în spatele ușilor închise se învârt sute de mii de euro și se construiesc mecanisme de corupție”, mai spune AUR.

AUR cere clarificări directe de la Sorin Grindeanu. „Cineva care strânge sute de mii de euro în numerar într-un timp așa de scurt nu poate să nu fie observat de șeful său direct. Ce știa despre activitatea șefului său de cabinet? Ce măsuri a luat pentru a preveni astfel de situații? Câte alte «bombe» similare mai există în ministerele conduse de PSD?”, potrivit sursei citate.

Reprezentanții AUR subliniază că nu este vorba despre cazuri izolate, ci despre un sistem. „Vorbind despre un sistem în care oamenii politici își aduc apropiații în funcții-cheie, iar aceștia devin verigi în lanțul corupției, România nu mai poate fi condusă de rețele de influență și de oameni care tratează funcțiile publice ca pe niște oportunități de îmbogățire”, precizează sursa citată.

Un caz de șpagă „ca la manual”

 

Noi detalii au apărut în dosarul de corupție de la ARR. Șeful Autorității Rutiere Române Cristian Anton, reținut de DNA, a fost surprins acasă numărând bani. Ancheta a descoperit peste 500.000 de euro cash în locuințele sale.

Procurorii DNA dețin interceptări în cascadă dar și înregistrări ambientale și filmări în cazul directorului Autorității Rutiere Române, Cristian Anton, reținut pentru o serie de fapte de corupție. Luni bune, DNA Cluj a urmărit gruparea din care făcea parte Anton și a supravegheat și examenele trucate de la RAR.

Totul a început de la denunț depus pe 29 noiembrie 2024, de către o persoană, care a sesizat mai multe potențiale fapte de corupție către DGA. Persoana susținea că „în schimbul unor sume de bani cuprinse între 500 și 1000 de euro”, o altă persoană „facilitează eliberarea atestatelor pentru transport marfă și transport persoane, prin intermediul funcționarilor publici Radu Bogdan și Anton Cristian, care îi ajută să obțină acele atestate”.

DNA a găsit în jur de 500.000 de euro, în urma perchezițiilor în cazul care îl vizează pe Cristian Anton. Banii erau depozitați în cutii pentru pantofi, pe mobilier de bucătărie, în zona unei parcări sau chiar și într-o valiză.

După perchezițiile făcute în acest caz, găsirea banilor dar și probele strânse în acest caz, DNA i-a reținut pe Cristian Anton și pe Radu Bogdan Alexandru pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Acuzațiile sunt de luare de mită în formă continuată, folosire de informații care nu sunt destinate publicității, constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență în formă continuată.

Foto: Ziua de Cluj