Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, îi îndeamnă, din nou, pe bihoreni să se prezinte duminică la vot în număr cât mai mare, pentru „o Românie normală, o Românie fără PSD”. 

Liderul liberalilor bihoreni a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că alegătorii au de optat „între două persoane şi între două direcţii diferite pentru România”. „Pentru orice om care urmăreşte scena politică din România, fără să facem calificări privind-o pe doamna Dăncilă, cred că este evident că dl Klaus Iohannis este, de departe, cel mai potrivit să fie ales în continuare în funcţia de preşedinte al României şi să reprezinte, aşa cum a făcut şi până acum, România, cu demnitate, în exterior, să susţină o direcţie bună de dezvoltare a acestei ţări şi politici publice care generează modernizarea ţării”, a declarat Bolojan.

În ceea ce priveşte cele două direcţii diferite, Bolojan susţine că Iohannis reprezintă „România care se modernizează”, iar Dăncilă – „România care rămâne în urmă”.

„Candidatul Klaus Iohannis a definit ce înseamnă România care se modernizează, România normală, în care garanţia îndreptării spre prosperitate este apartenenţa la Uniunea Europeană ce garantează accesul la pieţe economice, o politică externă suprapusă peste politica UE, cu o politică de securitate bazată pe parteneriatul cu SUA şi pe apartenenţa militară la blocul NATO,  care susţine întărirea armatei europene, dar nu în afara NATO, cu relaţii civilizate cu toţi vecinii”, a afirmat liderul PNL Bihor, adăugând că „acesta este drumul pe care România ar trebui să-l urmeze pentru a recupera cât mai rapid întârzierile pe care le avem”.

„La 30 de ani de la revoluţie, beneficiem de o energie cinetică începută cu votul de la europarlamentare, plus referendumul, prin care şase milioane de români au arătat că vor o justiţie normală în ţară. Vin alegerile prezidenţiale, urmează localele şi parlamentarele, ocazie ca această energie a modernizării să depăşească o zonă critică şi, într-adevăr, să se creeze condiţiile pentru ca România să scape de balastul rămas din regimul comunist. Este o realitate că PSD a guvernat peste 20 de ani din aceşti 30 de ani în România şi că, indiferent cât ar dori liderii lui să spună altceva, este partidul care are încorporat cele mai multe din tarele comunismului”, a declarat Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, tarele comunismului menţinute de PSD sunt: sistemul de pile şi relaţii, preluarea instituţiilor în proprietatea partidului, credinţa că oamenii partidului sunt deasupra legii (tendinţe de modificări ale legilor în beneficiul infractorilor), statul umflat (care consumă resurse în defavoarea investiţiilor), preluarea minciunii şi a fricii (principala armă în campania electorală).  

„Doamna Viorica Dăncilă, creaţia lui Liviu Dragnea, este exponent al acestui sistem. Şi cred că oamenii tineri, care înţeleg încotro trebuie să meargă România, sunt conştienţi că votul de duminică este forţa cu care ei pot să arunce acest balast peste bord. Este o ocazie foarte importantă ca să aducem moştenirea comunistă acolo unde îi este locul, la un procent cât mai mic. Iar România, fără PSD, să fie propice dezvoltării. Asta este, de fapt, esenţa votului de duminică: votul prin care România poate să scape de PSD”, a declarat Bolojan. El a făcut un apel către bihoreni să nu considere că este de la sine înţeles câştigarea alegerilor de către Klaus Iohannis. „Forţa votului este în mâinile oamenilor şi fac apel la toţi concetăţenii noştri să participe la vot şi să voteze pentru România care se modernizează, pentru România normală şi, bineînţeles, pentru România fără PSD. Deci un vot raţional pentru Klaus Iohannis”, a mai declarat liderul PNL Bihor.

USR merge pe mâna lui Iohannis

USR Bihor îi îndeamnă pe membrii și simpatizanții săi să participe duminică la alegerile prezidențiale și să voteze Klaus Iohannis.

„Absența de la vot ar însemna că toată lupta noastră din ultimii trei ani, împotriva abuzurilor PSD și pentru o justiție dreaptă și independentă, a fost în zadar. Mergem la vot ca să nu mai dăm încă o șansă PSD să ne alunge familiile din țară și să ne batjocorească prin aroganță, minciuni, privilegii pentru ei și gaze în ochi pentru cetățeni”, a declarat președintele USR Bihor, deputatul Silviu Dehelean.

Potrivit USR, Klaus Iohannis le-a fost partener în ultimii trei ani. „Lupta a fost dusă în stradă și în Parlament împotriva regimului Dragnea. Un vot corect duminică arată că oamenii vor să pună capăt acestui regim toxic pentru România, reprezentat în aceste alegeri de Viorica Dăncilă. Scenariul în care o persoană incompetentă, care-și datorează cariera politică lui Liviu Dragnea, fără niciun merit moral sau profesional, va conduce România este de neimaginat. România s-ar umple de rușine. După ce a fost condusă de un condamnat penal, Liviu Dragnea, nu poate fi condusă de o persoană care s-a remarcat prin gafe și prin obediența față de penali și baroni. USR Bihor vă îndeamnă să mergeți duminică să votați”, se menţionează în comunicatul USR Bihor.