Fostul consilier local şi apoi judeţean Sebastian Lascu a anunţat ieri dimineaţă că a demisionat din PNL Bihor, partid al cărui membru a fost timp de 23 de ani. Până ieri, el a ocupat funcţia de vicepreşedinte al filialei judeţene şi prim-vicepreşedinte al organizaţiei orădene.   

 

„Azi (marţi, 29 iunie – n.r.), după 23 de ani de activitate în PNL şi după ce am încheiat mandatul de 4 ani în care am fost vicepreşedinte PNL Bihor şi prim-vicepreşedinte PNL Oradea, mi-am depus demisia din PNL”, a anunţat, ieri, printr-o postare pe Facebook, Sebastian Lascu. Decizia a fost luată în urma unor nemulţumiri, printre care cea legată de nominalizarea lui Adrian Hatos (abia intrat în partid) pe un loc pe lista PNL pentru Senat. „Consider că nu am reușit să punem meritocraţia pe primul loc în PNL, ci am pus norocul... Şi de aceea unii ajung senatori în ziua în care s-au înscris în PNL, nu în urma unei activităţi graduale bazate pe muncă, idei şi proiecte..., ci ajung senatori că au noroc! Momentul retragerii mele trebuia să fie momentul când a fost preferat în cursa internă pentru Senat, pentru un loc semieligibil la acel moment, o persoană nou înscrisă în PNL faţă de o persoană cu o vechime şi activitate incontestabilă..., dar eu, fiind membru PNL de 23 de ani şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, nu puteam să fac acest lucru pentru a nu afecta imaginea PNL chiar atunci, la momentul alegerilor parlamentare. Am decis să îmi duc până la final mandatul de vicepreşedinte PNL Bihor şi prim-vicepreşedinte PNL  Oradea”, a menţionat Lascu. Un alt motiv care a dus la depunerea demisiei este legat de faptul că nu a reuşit să aibă un dialog cu conducerea liberală a Consiliului Judeţean Bihor pentru promovarea unor proiecte importante „care ar putea fi realizate prin proiecte europene şi ar duce cu siguranţă la dezvoltarea judeţului”. Este vorba despre „crearea unui Parc de aventură de nivelul Dinopark Râșnov sau chiar mai mare, cu mai multe elemente de distracţie şi care să fie realizat în comuna Roşia”, crearea de plaje de nisip în Bratca, Şuncuiuş şi Vadu Crişului, pistă de biciclete pe întreaga lungime a căii ferate între Cluj şi Oradea, descoperirea „tuturor monumentelor arheologice, care stau îngropate acum şi care să devină obiective turistice”, un sistem de telecabine care să facă legătura între Leşu-Stâna de Vale-Padiş-Vîrtop.