Actorul canadian Cory Monteith, unul dintre starurile serialului muzical "Glee", a fost găsit decedat sâmbătă, într-o cameră de hotel din oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de Reuters.

Poliţia canadiană nu a descoperit nicio urmă care ar putea să sugereze ipoteza unei crime, iar cauza decesului nu este deocamdată cunoscută. Paramedicii care au răspuns la un apel telefonic efectuat la serviciile de urgenţă au descoperit trupul neînsufleţit al actorului Cory Monteith, în vârstă de 31 de ani, la Fairmont Pacific Rim Hotel din centrul oraşului Vancouver, a precizat Doug LePard, şeful Poliţiei din Vancouver, într-o conferinţă de presă. În aprilie, agentul de presă al actorului Cory Monteith, care interpreta în serialul "Glee" personajul Finn, membru al echipei de fotbal dintr-un liceu american, devenit pasionat de muzică, a precizat că artistul canadian s-a internat într-o clinică de tratare a dependenţei de o substanţă interzisă nespecificată. Cory Monteith s-a cazat la hotelul Fairmont Pacific Rim pe 6 iulie şi urma să părăsească hotelul în cursul zilei de sâmbătă, a precizat şeful poliţiei locale. Actorul a petrecut seara de vineri în hotel alături de alte persoane, însă dovezile găsite de anchetatorii canadieni indică faptul că actorul s-a întors în camera lui la primele ore ale dimineţii de sâmbătă şi era singur atunci când a murit. Decesul actorului canadian a fost confirmat de agentul său de presă, Melissa Kates.