Un concert excepțional într-o gală de caritate - George Michael va cânta la Opera din Paris
Cântăreţul britanic George Michael va susţine un concert excepţional pe scena Operei Garnier din Paris, pe 9 septembrie, cu ocazia unei gale de caritate ce va fi organizată de fundaţia Sidaction, o asociaţie care militează împotriva maladiei SIDA.
După concertul pe care artistul britanic îl va susţine la Paris, în cadrul turneului său "Symphonica", el va participa şi la un dineu de gală, organizat la sediul Operei Garnier. După dineu va avea loc şi o licitaţie, prin care vor fi scoase la vânzare diverse obiecte. Încasările obţinute în urma acestui eveniment, la care vor fi prezente numeroase celebrităţi, vor fi donate integral în beneficiul organizaţiei Sidaction. Pentru a asista la concert şi la dineul de după acesta, doritorii trebuie să plătească suma de 1.300 de euro. În fiecare an, organizaţia Sidaction organizează în luna ianuarie, cu ocazie prezentărilor de modă haute couture din capitala Franţei, evenimentul intitulat "Dîner de la mode contre le sida" (Dineul modei împotriva maladiei SIDA), în parteneriat cu Federaţia franceză a modei (Fédération française de la couture). Cea de-a 10-a ediţie a evenimentului, care a reunit 700 de persoane în 2012, a permis strângerea sumei de 750.000 de euro, care a fost împărţită în mod egal între programele de cercetare contra maladiei SIDA şi programele de ajutorare a bolnavilor de SIDA. George Michael a vândut peste 80 de milioane de albume pe plan internaţional, iar printre piesele sale se numără hituri precum "Careless Whisper", "Faith " şi "Last Christmas".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.