Un ceas din secolul XVIII, repus în funcţiune după 75 de ani pe turnul Muzeului Etnografic al Transilvaniei
Ceasul a fost la origine unul bisericesc, are un singur arătător și două clopote - unul care bate orele și unul care marchează jumătățile de oră. Ceasul de pe clădirea Reduta, care în secolul al XIX-lea era sediul Dietei Transilvane, iar în prezent este sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, a fost pus în funcțiune, ieri, după aproximativ 75 de ani. "Este un ceas de turn din secolul al XVIII-lea, mai precis din anii 1730 - 1740, astfel încât i-am spus ceasul istoric al Clujului. Este unul dintre cele mai vechi ceasuri de turn din România, cu un mecanism a cărui proveniență nu se cunoaște, pentru că nu au fost identificate niciun fel de inscripționări sau mărci pe piesele acestuia", a explicat directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean. Potrivit acestuia, inițial, ceasul a fost amplasat în turnul baroc al Bisericii Romano-Catolice "Sfântul Mihail" din centrul orașului, care a fost, însă, demolat în anul 1763, după ce a fost avariat în urma unui cutremur. Ceasul a fost apoi mutat în turnul Porții Mănășturului, unde a stat până în anul 1840, când şi acest turn a fost demolat pentru a permite lărgirea străzii la intrarea în oraș dintre vest. În 1840, ceasul a fost mutat în turnul de pe clădirea Reduta din centrul Clujului, care era principala clădire publică a orașului, unde a avut loc procesul memorandiștilor, dar care a găzduit și concerte susținute de mari muzicieni ai lumii, printre care Franz Liszt, Johannes Brahms, Bela Bartok și George Enescu. Ceasul a funcționat acolo până în perioada interbelică, iar apoi s-a oprit pentru că nu s-au mai găsit meșteri care să îl repare. De-a lungul anilor, ceasul a suferit mai multe reparații. Piesele ceasului sunt numai îmbinate, nu există niciun șurub, fiind o tehnică foarte veche de realizare a acestuia. Directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei a subliniat că punerea în funcțiune a ceasului de turn a fost posibilă după ce a fost găsit un ceasornicar specializat în astfel de orologii, Jakabhazi Alexandru. "Acesta a reușit să refacă mai multe componente care lipseau și l-a reparat, punându-l în funcțiune. Ceasul trebuie tras manual, iar în această perioadă instruim mai multe persoane care se vor îngriji de buna funcționare a ceasului. Costurile reparării ceasului, de circa 37.000 de lei, s-au asigurat din veniturile proprii ale muzeului", a menționat Sălăgean. La rândul său, ceasornicarul Alexandru Jakabhazi a spus că cele mai importante piese au fost distruse sau nu au mai fost găsite la locul lor, astfel încât a trebuit să le refacă de la zero, manual. "Una dintre piesele foarte interesante ale ceasului, care declanșează bătaia la jumătate și la fix, are în capăt un cap de lup, făcut de un fierar. Am recondiționat șase piese de bază, plus suporturi", a spus ceasornicarul.



Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal.Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time,la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor.Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: vasilachel@yahoo.com