Trupul neînsufleţit al lui Alex. Leo Şerban va fi depus la Casa Monteoru
Admiratorii lui Alex. Leo Şerban îşi vor putea lua rămas bun de la el, azi, la sediul Uniunii Scriitorilor (Casa Monteoru), după ora 16.00. Incinerarea va avea loc la Crematoriul Vitan Bârzeşti mâine, la ora 14.00.
Alex. Leo Şerban, unul dintre cei mai importanţi critici de film români, a murit sâmbătă dimineaţa, la 51 de ani, la Spitalul "Matei Balş" din Bucureşti, fiind diagnosticat cu o boală incurabilă. Născut pe 28 iunie 1959 la Bucureşti, Alex Leo Şerban a fost critic de film, eseist, prozator, traducător şi artist vizual, senior editor la revista Dilema veche. A debutat în 1976, cu un poem în Chicago Review din Statele Unite ale Americii. Alex. Leo Șerban a absolvit Facultatea de limbi şi literaturi străine din cadrul Universităţii din Bucureşti în 1983, a fost bursier al Ministerului Culturii franceze (1992), "International Visitor" în SUA (1996) şi bursier GE/NEC (2003-2004). A predat la Facultatea de Limbi Străine din Bucureşti şi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) şi a ţinut un curs pentru masteranzi la Centrul de excelenţă pentru studiul imaginii. Alex. Leo Şerban a fost realizator şi moderator al emisiunii "Fotograme" de pe TVR Cultural (2005 - 2006). A fost singurul critic român invitat în emisiunea "Double Je" a lui Bernard Pivot, în 2004, şi a fost intervievat de The New York Times. A susţinut conferinţe a Lincoln Center, la Universităţile Umea, Humboldt, Pittsburgh şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. Alex. Leo Şerban a avut de asemenea mai multe expoziţii de fotografie din ţară şi din Statele Unite. A fost primul beneficiar al Marelui Premiu pentru Jurnalism cultural acordat de Fundaţia "Timpul" (2008). În acelaşi an, Alex. Leo Şerban a fost ales în urma unui sondaj, pe site-ul cinemagia.ro, "criticul de film preferat al cinefililor romani". După sărbătorirea a 50 de ani, Alex. Leo Şerban s-a hotărât să plece în Argentina şi să renunţe la meseria de critic de film. "A continuat să fie prezent în lumea de acasă, făcându-ne părtaşi, prin LiterNet.ro la toate lucrurile minunate pe care le-a văzut la Buenos Aires şi pe urma la Lisabona. Pe LiterNet.ro sunt sutele de poze pe care le-a facut în plimbările din ultimii doi ani", scrie Iulia Blaga, prietenă apropiată a lui Alex. Leo Şerban.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.