Actriţa americană Tori Spelling a fost implicată, luni, într-un accident de automobil mai puţin obişnuit, după ce a lovit un zid din incinta unei şcoli din Los Angeles, în timp ce era urmărită de un paparazzo, informează people.com.

"Un paparazzo m-a urmărit azi (luni, n.r.), în timp ce îmi duceam copiii la şcoală", a declarat actriţa americană într-un mesaj postat pe Twitter. "Am încercat să scap de el şi am provocat un accident destul de grav. Am dărâmat un întreg perete al şcolii", a adăugat aceasta. Din fericire, Tori Spelling, în vârstă de 38 de ani, care va deveni mămică pentru a treia oară în toamna acestui an, şi cei doi copii ai ei - Liam, în vârstă de patru ani, şi Stella, în vârstă de doi ani şi jumătate - nu au fost răniţi. "Tori este foarte zguduită de incident, însă atât ea, cât şi copiii se simt bine. Vor merge oricum la medic pentru a fi consultaţi", a declarat agentul de presă al actriţei americane. Un prieten al actriţei a descris incidentul: "Fotograful a urmărit-o pe aleea din incinta şcolii. Ea a tras pe dreapta pe alee şi a încercat să scape de el. Apoi a dat înapoi şi a lovit acel zid". Potrivit aceluiaşi prieten al actriţei, atât automobilul condus de Tori Spelling, cât şi zidul lovit au suferit avarii minore.