Taylor Swift și Kendrick Lamar au dominat gala - Marii câștigători ai premiilor Grammy
Rapperul Kendrick Lamar a dominat ediția din acest an a premiilor Grammy, care a avut loc luni seară, la Los Angeles, câștigând cinci trofee, inclusiv pentru cel mai bun album rap, care i-a fost acordat pentru discul său "To Pimp A Butterfly", pentru cel mai bun cântec rap și pentru cea mai bună interpretare rap, pentru melodia "Alright", pentru cea mai bună colaborare rap/cântec și cel mai bun videoclip, acest premiu din urmă fiind împărțit cu Taylor Swift, grație colaborării lor la piesa "Bad Blood". Pe de altă parte, cântăreaţa pop-country Taylor Swift a câştigat cel mai important premiu al galei Grammy 2016, respectiv trofeul pentru albumul anului, pentru discul său "1989". Taylor Swift a devenit astfel prima femeie care a câștigat acest premiu de două ori, potrivit BBC. Taylor Swift a primit la ediția din acest an a premiilor Grammy trei trofee, inclusiv cel pentru cel mai bun album pop vocal, tot pentru "1989". Acesta a fost cel mai bine vândut album din lume, în 2014. În discursul său de pe scena premiilor Grammy, Taylor Swift a susținut un discurs motivațional. "Fiind prima femeie care câștigă premiul pentru albumul anului de două ori la gala Grammy, doresc să le spun tinerelor: Vor fi oameni care pe parcursul drumului vostru vor încerca să vă submineze sau să profite de pe urma succesului vostru sau a celebrității voastre. Dar dacă vă concentrați asupra muncii voastre și nu lăsați acele persoane să vă abată de la drumul vostru, cândva, când veți ajunge unde vă doriți, vă puteți uita în jur și veți ști că voi și oamenii care vă iubesc v-au adus acolo. Și acesta va fi cel mai fericit sentiment din lume". Pe de altă parte, cântărețul R&B Bruno Mars și producătorul Mark Ronson au câștigat premiul pentru înregistrarea anului, pentru melodia "Uptown Funk". La rândul său cântărețul britanic Ed Sheeran a câștigat primele sale două premii Grammy din carieră, la categoriile cântecul anului și cea mai bună interpretare pop solo, pentru melodia "Thinking Out Loud".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.