Actriţa Stela Popescu a declarat ieri, când a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame din Capitală, că şcoala de teatru românească a creat valori care şi-ar găsi locul şi pe Broadway, unde se află un alt renumit bulevard al celebrităţilor.

Stela Popescu a spus că şcoala de teatru românească este "printre primele trei din lume". Printre cele câteva zeci de persoane care au venit la ceremonia din Piaţa Timpului din Capitală s-au numărat actorii Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate şi George Mihăiţă. George Ivaşcu, directorul teatrului Metropolis, unul dintre iniţiatorii proiectului Walk of Fame, a declarat că ziua în care Stelei Popescu îi este dedicată o stea este sărbătoarea Sfântului Filimon, protectorul actorilor. La rândul său, Alexandru Arşinel, partenerul de scenă al Stelei Popescu şi directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", a spus că actriţa "a fost condamnată să ajungă o stea de când s-a născut", descriind-o pe aceasta ca fiind "o stea a teatrului românesc, a teatrului de revistă românesc". Stela Popescu a mulţumit tuturor celor care au influenţat-o ca om şi ca artistă, începând cu familia ei până la profesori şi la teatrele în care a lucrat. Înainte de finalul evenimentului, cele câteva zeci de persoane adunate în Piaţa Timpului i-au cântat actriţei "La mulţi ani". Stela Popescu se alătură, începând de miercuri, altor mari personalităţi ale teatrului şi filmului româneşti care au primit o stea pe Aleea Celebrităţilor: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu Matei şi Mircea Albulescu.