Statele Europei sunt afectate de caniculă, secetă şi incendii fără precedent
Seceta, provocată de lipsa precipitaţiilor şi de temperaturile caniculare, s-a instalat în cea mai mare parte a Europei, provocând numeroase incendii şi o scădere a nivelului apelor fluviale care perturbă grav navigaţia, relatează AFP.
În majoritatea statelor europene se înregistrează temperaturi de peste 30 de grade Celsius, care ating, uneori, niveluri-record - 37,9 grade în Austria şi 37,8 grade în Elveţia.
Incendiile, izbucnite mai ales din cauza secetei, se propagă, începând de sâmbătă, pe mii de hectare de teren, în special în sudul Europei (Spania, Italia, Portugalia, Croaţia şi Franţa).
În Corsica, focul a pârjolit 2.000 hectare de pădure, în timp ce în sudul Franţei, 8.000 de turişti au fost evacuaţi, duminică, din cauza unui incendiu izbucnit în masivul Maures.
În Spania, 715 hectare au luat foc în apropiere de Madrid, iar incendiile au devastat 200 de hectare de pădure în nord-estul Barcelonei. Protecţia civilă italiană a primit, duminică, 32 de cereri de intervenţie aeriană, cea mai mare parte în sudul ţării şi în apropiere de Roma. În Portugalia, peste 500 de pompieri încercau, luni, să oprească incendiile pe care vântul le-a intensificat şi care riscă să afecteze cea mai mare plantaţie de pini maritimi din Europa, aflată în regiunea Serta.
În Croaţia, mii de hectare de tufişuri, pini, măslini şi vie au fost devastate de incendii în apropiere de Dubrovnik, unde focul continua, luni, să se propage.
NAVIGAŢIA PE MARILE FLUVII EUROPENE APROAPE BLOCATĂ!
Din cauza lipsei de precipitaţii, navigaţia pe marile fluvii europene, în special pe Dunăre, a fost perturbată sau blocată. Autorităţile bulgare au anunţat o scădere record a nivelului Dunării, luni, la Novi Sad, unde apele atingeau doar 53 de centimetri, nivel care a mai fost înregistrat doar în urmă cu 50-60 de ani.
În Austria, unde, în luna iunie, s-au înregistrat cele mai mari temperaturi din 1811, căldura persistentă a determinat scăderea nivelului Dunării, existând riscul unor consecinţe grave pentru economie. "Nivelul apei nu atinge, în unele locuri, nici măcar 1,5 metri, făcînd imposibilă navigaţia şlepurilor între portul Viena şi frontiera slovacă", a afirmat un reprezentant al portului Viena.
Austria este nevoită să importe curent electric, din cauza consumul mare de electricitate, determinat de utilizarea aparatelor de climatizare şi din cauză că seceta a determinat reducerea producţiei interne de curent electric.
Circulaţia pe fluviul Oder, aflat la frontiera germano-poloneză, a fost întreruptă începând de sâmbătă, iar în anumite zone ale Rinului şi Elbei au fost impuse restricţii de circulaţie.
Navigaţia fluvială este perturbată în Slovacia şi Ungaria, iar agricultorii slovaci şi cehi se tem că recoltele de cereale vor scădea cu 40 la sută din cauza secetei. În Slovenia, Camera pentru Agricultură a avertizat că seceta poate provoca pierderi în valoare de 80 de milioane de dolari.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.