Realizatorul TV Şerban Huidu se află internat în stare gravă într-un spital din Austria, după ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropierea staţiunii Innsbruck, în cursul zilei de miercuri.

Starea realizatorului TV Şerban Huidu este stabilă, în următoarele ore el urmând să fie detubat şi scos treptat din coma indusă, au declarat, joi, medicii de la Spitalul Universitar din Innsbruck, unde acesta este internat. Conform medicului Erich Schumtzhard, ieri dimineaţă, la 11.30, Huidu a fost supus unei tomografii computerizate, în urma căreia s-a observat o sângerare minimală internă şi o fractură exterioară a cutiei craniene. Schumtzhard a mai spus că în următoarele ore starea lui Huidu va rămâne, cel mai probabil, stabilă şi că medicii vor începe treptat să îl trezească din comă. Conform medicilor, el va fi detubat, iar vineri ar putea fi treaz. Medicii nu au observat alte complicaţii, spunând că starea lui este în continuare stabilă. Ei au precizat că Huidu trebuie ţinut în continuare sub observaţie. Pe de altă parte, mediicii au precizat că, după ultimele analize nu au fost nevoiţi să scadă presiunea craniană, aceasta rămânând constantă. "Nu se pune problema unei intervenţii chirurgicale. Şansele să fie bine sunt foarte mari. Vom vedea mâine (vineri, n.r.)", a mai precizat medicul Schumtzhard. Conform medicilor, refacerea completă a lui Şerban Huidu este o chestiune "de săptămâni", însă personalul medical s-a declarat optimist. De asemenea, medicii au precizat că datorită faptului că purta o cască de protecţie, nu a suferit o accidentare mai gravă, chiar fatală. Ei au spus că în cădere, Huidu nu a lovit alte persoane. După ce vor fi făcute analizele neurologice se va putea decide, împreună cu familia lui Şerban Huidu, dacă acesta va fi luat acasă sau va rămâne sub supravegherea medicilor de la spitalul din Innsbruck. Medicii recomandă ca Huidu să mai rămână spitalizat câteva zile, apoi va putea fi transportat unde va decide familia. Medicul a precizat că Şerban Huidu a fost adus cu un elicopter, în stare de comă, el fiind intubat în această stare.