Până la 40 de sateliți Starlink lansați de SpaceX urmează să cadă de pe orbită din cauza faptului că firma a lansat sateliții direct într-o furtună solară, scrie CNN.

La cea mai recentă lansare, SpaceX, companie a antreprenorului miliardar Elon Musk, a plasat pe orbită 49 de sateliți Starlink, pentru internet, iar acum compania se așteaptă să piardă majoritatea, deoarece s-au lovit de un eveniment meteorologic spațial cunoscut sub numele de furtună geomagnetică. Acest eveniment are loc atunci când fluxurile de particule, sau vânturile solare, emise de Soare, interacționează cu câmpul magnetic al Pământului. În acest caz, furtuna a avut un impact asupra zonei de orbită în care au fost amplasați cei mai noi sateliți Starlink ai SpaceX și a făcut ca atmosfera să fie suficient de densă pentru ca sateliții să nu poată face manevre pentru a ajunge pe orbită.

Nu este clar cât de mare va fi impactul financiar. SpaceX nu a spus cât costă construirea unui satelit Starlink, deși președintele companiei, Gwynne Shotwell, a declarat în 2019 că prețul era cu mult sub 1 milion de dolari pe bucată.

Sateliții pe care SpaceX i-a lansat săptămâna trecută urmau să se alăture celor aproximativ 2.000 de sateliți pe care i-a lansat deja, în timp ce compania încearcă să își dezvolte o afacere globală de internet din spațiu - un proiect care speră să permită oamenilor din cele mai îndepărtate zone ale lumii să aibă acces la internet de mare viteză.

SpaceX a declarat că, în cele din urmă, va avea nevoie de până la 42.000 de sateliți, toți lucrând în mod coordonat pentru a acoperi globul, pentru a oferi servicii de mare viteză și neîntrerupte. Până în ianuarie, serviciul avea aproximativ 145.000 de utilizatori din 25 de țări.

SpaceX deține acum aproximativ o treime din toți sateliții activi de pe cer.