Soţia actorului Tom Welling, protagonistul serialului "Smallville", a depus actele de divorţ
Jamie White Welling, soţia actorului Tom Welling, protagonistul serialului TV "Smallville", a depus actele de divorţ, punând astfel capăt unei căsnicii care a durat 11 ani.
Jamie White Welling a depus actele de divorţ, miercuri, la Curtea Superioară din Los Angeles, invocând clasicul motiv al "diferenţelor ireconciliabile". Jamie White Welling, care lucrează ca model, a solicitat pensie alimentară de la fostul ei partener de viaţă, care a devenit celebru interpretând personajul Clark Kent în serialul "Smallville", o producţie TV care prezintă aventurile celebrului personaj Superman. După rolul din "Smallville", Tom Welling s-a remarcat în câteva lungmetraje bine primite de public, precum "Ceaţa/ The Fog" (2005) şi "Cu duzina e mai ieftin 2 - Războiul taţilor" (2005). În 2013, actorul american a putut fi văzut în drama "Parkland". Jamie White şi Tom Welling au solicitat iniţierea procedurii de separare legală, în decembrie 2012, informează site-ul TMZ.com.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.