Soprana Roxana Briban s-a sinucis
"Ieri după-masă eu am fost la cumpărături şi când m-am întors am găsit uşa încuiată - cu cheile în uşă, pe dinăuntru. Am intrat pe geam şi am găsit-o în cadă, cu venele tăiate, cu trei pungi legate cu scotch în jurul gâtului. Nu avea puls, nu respira, a venit echipa SMURD care a încercat să o resusciteze, dar nu a reuşit", a explicat Alexandru Briban. El a precizat că soprana a suferit o depresie după ce a fost dată afară de la Opera Naţională Bucureşti în 2009. "A suferit un şoc. Pe directorul de la Opera Naţională Bucureşti nu-l mai interesa, deşi avea una dintre cele mai bune voci şi o carieră internaţională. A suferit foarte mult atunci", a spus Alexandru Briban. Acesta a mai spus că soţia lui nu era la prima tentativă de sinucidere şi că urma un tratament. "A fost la doctori, se mai liniştise. A mai avut tentative de sinucidere, dar nu de acest gen. Am putut să o salvez de fiecare dată", a mai spus Alexandru Briban. El a precizat că şi contractele de colaborator pe care soprana le avea la Opera din Viena s-au încheiat odată cu plecarea de la conducerea instituţiei a lui Ioan Holender. "A fost una dintre cele mai bune soprane, cu o voce deosebită. Este cumplit ce s-a întâmplat", a spus Alexandru Briban.
Potrivit site-ului personal, Roxana Briban s-a dedicat vieţii muzicale de la vârsta de şase ani, prin studiul viorii şi cel al cântecului, devenind în scurt timp solistă a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, cu care a susţinut peste 300 de concerte în ţară şi în străinătate. Roxana Briban era căsătorită din 1997 cu Alexandru Briban. Cuplul nu a avut copii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.