Snoop Dogg va cânta la nunta lui Kate Moss
Snoop Dogg va cânta la nunta lui Kate Moss, care va avea loc în Oxfordshire (sud-estul Angliei), pe 2 iunie, când fostul top model îi va spune "da" rockerului Jamie Hince.
Se pare că fostul supermodel, acum în vârstă de 37 de ani, l-a invitat pe Snoop Dogg la nunta sa, pentru a spori atmosfera "de festival". Potrivit unor surse apropiate vedetei, aceasta l-ar fi văzut pe Snoop Dogg la mai multe festivaluri de muzică şi ar dori ca acesta să fie prezent şi la nunta sa. Frumoasa vedetă este hotărâtă să facă din nunta sa "o petrecere memorabilă" şi, pe lista celor invitaţi să cânte, s-ar mai afla şi Rolling Stones, Led Zeppelin, Kanye West şi membrii trupei The Clash, potrivit presei britanice. "Kate vrea o petrecere memorabilă, asemănătoare unui festival. Vrea ca acest eveniment să dureze mai multe zile, în care oaspeţii săi să nu ducă lipsă de mâncare sau băutură", a declarat un apropiat al vedetei. Snoop Dogg, în a cărui discografie se regăsesc albume precum "Tha Doggfather" şi "Malice N Wonderland", şi-a început cariera de rapper la începutul anilor '90, dar s-a implicat şi în actorie, jucând în noua versiune a filmului "Starsky şi Hutch" (2004). Din 1993, când a devenit celebru, Snoop Dogg a vândut aproape 20 de milioane de albume în Statele Unite. Printre hiturile sale se numără "Who Am I (What's My Name)?", "Gin and Juice", "Groupie Luv", "From tha Chuuuch to da Palace", "Beautiful", "Drop It Like It's Hot", "That's That Shit" etc. Cel mai recent album lansat de Snoop Dogg este "Ego Trippin'" (2008). Snoop Dogg a susţinut un concert, în septembrie 2008, la Arenele Romane din Bucureşti. Top modelul Kate Moss s-a logodit cu iubitul ei, muzicianul Jamie Hince, la începutul lunii februarie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.