Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost operat de peritonită, ieri, la Spitalul Elias din Capitală, "în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", intervenţia chirurgicală decurgând fără incidente.

Sergiu Nicolaescu a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias. "Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Elias. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic. "Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor", a precizat sursa citată. Spitalul Elias preciza, în urmă cu o zi, că Sergiu Nicolaescu a fost internat miercuri, pentru o afecţiune digestivă cronică cunoscută şi urmează tratamentul medicamentos corespunzator. Regizorul Sergiu Nicolaescu a căzut în urmă cu o săptămână în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.