Actriţa americană Reese Witherspoon se va căsători, pe 26 martie, cu logodnicul ei, Jim Toth, cu care are o relaţie de la începutul anului 2010.

Potrivit presei americane, ceremonia va avea loc la Ojai Ranch - o fermă pe care actriţa o deţine în California -, iar mireasa va purta o rochie creată de designerul Monique Lhuillier. "Căsătoria va avea loc la primele ore ale serii, pe unul dintre terenurile din spatele casei", a declarat o sursă pentru tabloidul Us Weekly. Reese Witherspoon şi Jim Toth, un agent de la Hollywood, s-au logodit pe 28 decembrie 2010. Cei doi au început să se întâlnească în ianuarie 2010, la scurt timp după ce Witherspoon s-a despărţit de actorul Jake Gyllenhaal, după o relaţie de trei ani. Reese Witherspoon, câştigătoarea premiului Oscar din 2006, graţie rolului June Carter Cash din filmul "Walk the Line - Povestea lui Johnny Cash", a fost căsătorită timp de şapte ani cu actorul Ryan Phillippe, partenerul ei din "Tentaţia seducţiei/ Cruel Intention" (1999). Cei doi au divorţat în 2006 şi au împreună doi copii - Ava, născută în septembrie 1999, şi Deacon, născut în octombrie 2003. În 2008, actriţa a jucat alături de Vince Vaughn în comedia "De Crăciun nu stăm acasă!" şi vocea ei a fost folosită pentru unul dintre personajele din filmul de animaţie "Monsters vs. Aliens". În prezent, actriţa lucrează la proiectele "Around the World in 80 Dates" şi "Bell Witch".