Rapperul Ja Rule, condamnat pentru posesie ilegală de armă, va merge la închisoare
Rapperul american Ja Rule, acuzat de port ilegal de armă, a pledat vinovat, luni, în faţa unui tribunal din New York, el urmând să fie condamnat la doi ani de închisoare.
În iulie 2007, poliţia americană a percheziţionat automobilul rapperului Ja Rule, după ce acesta participase la un concert susţinut de Lil Wayne, şi a descoperit o armă semiautomată. Rapperul în vârstă de 34 de ani, al cărui nume real este Jeff Atkins, risca să primească o pedeapsă mult mai mare dacă ar fi pledat nevinovat. Rapperul a fost lăsat în libertate până la data la care va fi pronunţată sentinţa. "În ciuda legilor foarte severe din New York, violenţa armată continuă să fie o adevărată plagă pentru acest oraş", a declarat procurorul districtului Manhattan, Cyrus Vance. În seara acelui concert din 2007, poliţia americană a descoperit arme de foc şi în automobilul rapperului Lil Wayne, în vârstă de 28 de ani. După ce a pledat vinovat, Lil Wayne a fost condamnat, în martie 2009, la o pedeapsă de un an de închisoare. Rapperul a fost eliberat anul acesta, în luna noiembrie, pentru bună purtare. Ja Rule s-a născut în Queens, New York, în 1976. Şi-a început cariera de rapper în 1994, împreună cu grupul Cash Money Click. Ja Rule a devenit, în timp, mai mult decât un rapper, un artist hip-hop de talie mondială, un talentat compozitor de muzică, dar şi star de cinema. Cunoscut pentru hituri precum "Holla-Holla", "I'm real" (în duet cu Jennifer Lopez), Ja Rule a lansat şapte albume şi a vândut peste 20 milioane de unităţi în întreaga lume. În paralel, Ja Rule a urmat o carieră cinematografică, jucând în multe producţii de la Hollywood, cele mai cunoscute fiind "The Fast and the Furious" şi "Scary Movie 3". Ja Rule a concertat în repetate rânduri în România, cel mai recent concert susţinut de rapperul american în ţara noastră având loc în luna august, într-un club din Capitală.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.