Rapperul Chris Brown va rămâne în închisoare pentru încălcarea regimului de libertate condiţionată
Chris Brown, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat vineri, fără posibilitatea de a fi eliberat pe cauţiune, deoarece artistul nu a respectat termenii regimului de libertate condiţionată şi a fost dat afară din clinica de dezintoxicare din Malibu în care justiţia îi ordonase să se interneze. Audierea privind încălcarea regimului de libertate condiţionată este programată pentru 23 aprilie, fiind complicată de audierea, prevăzută pentru 17 aprilie, în Washington, D.C, din procesul referitor la delictul de agresare a unui bărbat, în octombrie 2013. Chris Brown a fost dat afară din centrul de reabilitare pentru încălcarea a patru reguli de ordine interioară, inclusiv refuzul de a efectua un test antidrog şi faptul de a fi făcut o declaraţie provocatoare, a afirmat judecătorul James Brandlin de la Curtea Superioară din Los Angeles, care a emis mandatul de arestare. În acest sens, Chris Brown ar fi afirmat, în timpul unei întâlniri de grup din centrul de reabilitare, că se pricepe să folosească "armele de foc şi cuţitele", a declarat judecătorul Brandlin, citând dintr-un raport al centrului de dezintoxicare şi precizând că această afirmaţie a fost neliniştitoare pentru ceilalţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.