Zeci de mii de persoane au protestat, ieri, la Seul, faţă de organizarea summitului G20 pe 11 şi 12 noiembrie în capitala sud-coreeană, înregistrându-se confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine. Sindicalişti şi alţi activişti  au scandat sloganuri împotriva G20 în faţa Primăriei din Seul.  "Nu vom lăsa niciodată 20 de ţări din elită să decidă viitorul lumii", au declarat organizatorii, printre care figurează şi Confederaţia sindicatelor sud-coreene. Incidente violente s-au produs în momentul în care mii de manifestanţi au încercat să spargă barajele forţelor de ordine pentru a merge spre centrul oraşului.