Prieten credincios, până la moarte...
Un câine şi-a salvat stăpânul de la moarte, scăpându-l de un elefant furios care vroia să-l calce în picioare, în sudul statului indian Karnataka, transmite, agenţia DPA.
United News of India a informat că elefantul l-a atacat, vineri, pe Subramani, care îşi scosese câinele la plimbare în regiunea Madikeri.
Câinele a atacat elefantul în momentul în care acesta încerca să-l prindă pe bărbat cu trompa, au informat oficiali ai poliţiei. Atenţia elefantului a fost distrasă de câine, pe care l-a apucat cu trompa şi l-a aruncat. Câinele, care a căzut la o distanţă destul de mare, a scăpat nevătămat.
Subramani s-a folosit de diversiunea creată de însoţitorul său canin şi a fugit.
Oficialii serviciului forestier şi poliţia erau în stare de alertă, vineri, din cauza unor informaţii conform cărora un elefant se plimba, liber, în regiunea Madikeri. Traficul de pe autostrada spre Mysore a fost deviat ca măsură de precauţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.