Meghan, soţia prinţului Harry, consideră că a fost lăsată „fără apărare” de familia regală britanică şi „i-a fost interzis să se apere” atunci când, deşi era însărcinată, a fost atacată în tabloidele din Marea Britanie, potrivit unor documente judiciare citate de mass-media locale.

Aceste documente au fost depuse la Înalta Curte din Londra în cadrul unui proces intentat de fosta actriţă americană, în vârstă de 38 de ani, împotriva Associated Newspapers, compania care editează tabloidul Daily Mail şi suplimentul său duminical Mail on Sunday. Ea reproşează acelui supliment duminical faptul că a adus atingeri vieţii sale private publicând fragmente dintr-o scrisoare adresată tatălui ei, Thomas Markle, în august 2018. Meghan acuză aceeaşi publicaţie că „a acţionat cu rea intenţie” modificând textul scrisorii, o acuzaţie respinsă însă de Înalta Curte din Londra într-o decizie parţială anunţată la începutul lunii mai.

Documentele, citate de BBC şi agenţia Press Association, fac referire la un interviu dat sub protecţia anonimatului de cinci prieteni apropiaţi ai lui Meghan pentru revista americană People în februarie 2019, în care aceştia denunţau atacurile de presă ce o vizau pe prietena lor. Meghan nu a fost implicată în acel interviu, au spus cei cinci prieteni ai ducesei de Sussex.

Meghan Markle „devenise subiectul unui număr mare de articole false şi vătămătoare în tabloidele britanice, în special în cel încriminat, care i-au cauzat un uriaş stres emoţional şi i-au alterat sănătatea mintală”, afirmă ei.

„Prietenii ei nu au văzut-o niciodată în trecut într-o astfel de stare, erau îngrijoraţi pe bună dreptate şi interesaţi de binele ei, mai ales că ea era însărcinată, lăsată fără apărare de instituţia monarhică şi i s-a interzis să se apere singură”, au adăugat prietenii fostei actriţe.

În aceleaşi documente se afirmă şi că nunta intens mediatizată din mai 2018 dintre Meghan şi prinţul Harry, nepotul în vârstă de 35 de ani al reginei Elisabeta a II-a, a generat venituri de peste 1 miliard de lire sterline.

Acest proces reprezintă o acţiune judiciară distinctă de plângerea depusă în instanţă de prinţul Harry, care ocupă locul al şaselea în ordinea de succesiune la tronul britanic, împotriva altor grupuri de presă, pe care le acuză că au interceptat mesaje vocale private.

Instalat în California alături de soţia şi de fiul lor, prinţul Harry a denunţat de mai multe ori presiunea pusă de mass-media asupra familiei sale şi a făcut din acest lucru motivul principal al retragerii sale din rândul membrilor activi ai familiei regale, o decizie anunţată în ianuarie şi intrată în vigoare la începutul lunii aprilie.