Paula Seling şi Ovi au câştigat, sâmbătă seara, finala selecţiei naţionale Eurovision, piesa "Playing With Fire" urmând să reprezinte România la semifinala internaţională Eurovision Song Contest, care va avea loc la Oslo, Norvegia, în luna mai.
Pe poziţia a doua în clasamentul final s-au situat Luminiţa Anghel, Tony Tomas şi Adrian Piper, care au interpretat piesa "Save their Lives", iar pe locul al treilea s-a clasat Cătălin Josan, cu melodia "Around, Around". Paula Seling şi Ovi au obţinut 12 puncte din partea juriului Eurovision şi 12 puncte din partea publicului, echivalentul a 23.412 voturi telefonice. Cei doi s-au clasat pe primul loc atât în preferinţele juriului, cât şi în cele ale publicului. "N-ai cum să te aştepţi la aşa ceva, poţi doar să speri, să te gândeşti că toate semnele - publicul, felul în care trimit mesaje, reacţiile oamenilor de rând când cânţi piesa în spectacole - sunt semne bune. Am muncit foarte mult până aici şi cred că este momentul să reprezint ţara, să profit de această şansă, şi uite că ăsta a fost momentul", a declarat, la finalul competiţiei, Paula Seling. Paula Seling a mai spus că ea şi partenerul ei Ovi au cântat pe două piane, dintre care unul a fost cel al regretatei artiste Anca Parghel.
"E un sentiment superb. S-a muncit de când ne-am cunoscut la Cerb şi munca se răsplăteşte, din fericire" a spus, la rândul său, Ovidiu Cernăuţeanu care este şi compozitorul piesei câştigătoare. El a precizat că va fi dezvoltat conceptul melodiei "Playing With Fire" pentru competiţia Eurovision de la Oslo. Potrivit televotingului, pe poziţia a doua în preferinţele publicului s-a situat piesa "Save their Lives", interpretată de Luminiţa Anghel, Tony Tomas şi Adrian Piper, cu 10.620 voturi, iar locul trei pe podium a fost ocupat de piesa "Around, Around", interpretată de Cătălin Josan, cu 10.515 voturi telefonice. În ceea ce priveşte preferinţele juriului, pe poziţia a doua s-a clasat piesa "Come as One", interpretată de Hotel FM, urmată de "Around, Around", interpretată de Cătălin Josan.