Paris Hilton, pusă sub acuzaţie pentru posesie de droguri
Moştenitoarea imperiului hotelier Hilton, a fost pusă oficial sub acuzaţie, luni, pentru posesie de droguri, după ce a fost arestată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Las Vegas, de poliţia americană care a descoperit un pliculeţ cu cocaină în poşeta starletei, informează AFP.
Potrivit site-ului revistei People, Paris Hilton va trebui să se prezinte în faţa justiţiei pe 27 octombrie. În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţia din Las Vegas a arestat-o pe starleta americană şi pe însoţitorul acesteia, aflaţi într-un automobil 4x4 parcat în faţa cazinoului Wynn din Las Vegas. Poliţiştii prezenţi la faţa locului au crezut iniţial că pasagerii din automobil au închis geamurile pentru a fuma marijuana. În urma percheziţiei, au descoperit o cantitate neprecizată de cocaină în poşeta starletei. Paris Hilton, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinută de poliţie pentru puţin timp şi a beneficiat de un regim de eliberare condiţionată. Potrivit revistei People, moştenitoarea imperiului Hilton a angajat imediat un avocat celebru din Las Vegas care să o apere în justiţie. Acesta a declarat în faţa autorităţilor că poşeta în care au fost găsite drogurile nu îi aparţinea clientei sale. În timpul interogatoriului din Las Vegas, Paris Hilton a declarat că a crezut că acel pliculeţ cu cocaină era de fapt un pachet de gumă de mestecat. A fost o vară foarte agitată pentru starleta americană. În urmă cu câteva zile, ea a trăit o mare spaimă, întâlnindu-se la primele ore ale dimineţii cu un bărbat necunoscut care încerca să intre prin efracţie în reşedinţa ei din Los Angeles. În iulie, Paris Hilton a fost interogată de autorităţile franceze la coborârea din avion pe un aeroport în Corsica pentru posesie de canabis. Poliţia franceză a dispus încetarea cercetărilor din cauza cantităţii mici de droguri descoperite în posesia starletei. Tot în iulie, Paris Hilton a fost arestată în Africa de Sud, în timpul Cupei Mondiale de fotbal, după ce a fumat marijuana în timpul meciului Brazilia-Olanda. În 2007, starleta a petrecut 23 de zile la închisoare, din cauză că a condus sub influenţa alcoolului. După ce şi-a executat pedeapsa, aceasta a spus, în emisiunea celebrului Larry King, că acest lucru o face să îşi reevalueze statutul de model pentru tineri. În aceeaşi emisiune, Paris Hilton a spus că vrea să ajute la strângerea de fonduri pentru copii şi pentru victimele cancerului şi ale sclerozei multiple.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.