Papa Francisc şi-a întrerupt miercuri audienţa săptămânală cu credincioşii pentru a răspunde la telefon, lăsându-i pe cei prezenţi în Piaţa Sf. Petru să aştepte mai bine de un minut, transmite Reuters.

Un ajutor i-a întins pontifului un telefon mobil şi i-a făcut semn să aştepte unei persoane care urma să ia cuvântul pe un podium. În timpul întreruperii, singurul sunet care s-a auzit în cadrul transmisiunii evenimentului de la Vatican a fost cel al pescăruşilor care zburau deasupra pieţei, în timp ce camerele de filmat se mutau de la papă la mulţime. Biroul de presă al Vaticanului, care în mod normal nu comentează conversaţiile private ale papei Francisc, nu a răspuns la întrebările referitoare la apelul primit de pontif, notează Reuters. În timp ce papa, în vârstă de 86 de ani, a criticat în trecut telefoanele mobile şi i-a avertizat pe catolici să nu devină dependenţi de aceste dispozitive, au mai avut loc incidente similare. În 2021, în cel puţin două ocazii, papa Francisc s-a scuzat pentru a prelua un apel telefonic, la sfârşitul unei audienţe generale, când membrii clerului obişnuiesc să se încoloneze pentru a-l saluta.