O nouă ediţie începe mâine - "Românii au talent"
Telespectatorii sunt gata să fie din nou surprinşi de cele mai neaşteptate, extraordinare şi nemaivăzute talente. Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre, cei trei juraţi ai show-ului, au bătut ţara în lung şi în lat şi promit un sezon senzaţional. "După sezonul 1, cred că s-a deschis apetitul românilor de a-şi etala talentul. De data asta au venit mai deschişi şi cu mult mai mult curaj! În al doilea rând, diversitatea actelor artistice a fost foarte mare, am văzut ce nici prin cap nu ne-a trecut!", spune Mihai Petre. Andi Moisescu este şi el convins de capacitatea inepuizabilă a românilor de a face show. "Rezervorul românesc de talente este mult peste ceea ce ne putem noi imagina că este. Sunt ferm convins de capacitatea noastră, a românilor, de a produce surprize nebănuite", a declarat el. "Concurenţii din acest sezon erau deja familiarizaţi cu formatul şi asta e foarte important. De data asta au ştiut cum să pună poblema, ştiau cam ce aşteptări are publicul. Chiar şi aşa însă surprizele nu vor înceta să apară, mereu te ia câte ceva prin surprindere, concurenţii sunt o sursă permanentă de uimire, jumătate din timp am stat cu ochii gogonaţi şi cu palpitaţii", a spus Andra. Smiley şi Pavel Bartoş, cei doi prezentatori ai show-ului de la Pro TV, promit şi ei un nou sezon de zile mari şi asta pentru că şi ei au făcut spectacol în culise.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.