Rockerii australieni din trupa AC/DC au declarat într-un interviu recent că nu vor accepta niciodată ca muzica lor să fie descărcată în format digital de pe internet.
Membrii grupului australian, care a lansat un nou DVD live pe 9 mai, intitulat "AC/DC: Live At River Plate", au declarat pentru Sky News că doresc ca piesele lor să poată fi cumpărate doar atunci când fac parte dintr-un album. "Ştiu că The Beatles şi-a schimbat punctul de vedere, dar noi vom continua în acest fel. Pentru noi, este mai bine astfel. Suntem o trupă care a debutat cu albume şi aşa am fost mereu", a declarat chitaristul Angus Young. "Mereu am fost o trupă ale cărei piese, dacă le-ai auzit la radio, ei bine, ele au o durată de doar trei minute. De obicei, cele mai bune piese ale noastre erau părţi componente ale unor albume", a adăugat Angus Young. Solistul Brian Johnson consideră că motivul pentru care trupa AC/DC a rezistat atât de mult timp în industria muzicală se datorează faptului că membrii ei "au rămas fideli formulei originale şi rock n' rollului". "Nu încercăm să ne schimbăm şi acest lucru atinge o coardă sensibilă. Noi ieşim pe scenă, iar restul este doar rock and roll, asta e tot ce facem. Am supravieţuit mai multor tendinţe şi mode din industria muzicală. Cântăm în continuare ceea ce am cântat dintotdeauna - bătrânul şi bunul rock and roll", a adăugat Brian Johnson. Trupa de hard rock AC/DC a fost înfiinţată la Sydney în 1973 şi este formată din Brian Johnson (voce), Angus Young (chitară solo), Malcolm Young (chitară ritmică), Cliff Williams (bas) şi Phil Rudd (baterie).