Noel Gallagher, fostul chitarist al trupei Oasis, a declarat că este bolnav de febra glandulară, o infecţie virală, care provoacă inflamaţia ganglionilor.

Noel Gallagher, în vârstă de 45 de ani, a dezvăluit că are febră glandulară de peste o lună de zile, într-o postare pe blogul său, după un concert pe care l-a susţinut în Dusseldorf. Rockerul britanic se află în prezent în turneu în Europa, alături de trupa sa High Flying Birds, şi are planificate o serie de concerte în Statele Unite ale Americii, începând de săptămâna viitoare. După concertul pe care l-a susţinut în Dusseldorf, Noel Gallagher a spus că nu a avut cea mai bună prestaţie de această dată. "Trebuie să vă spun că am febră glandulară şi sufăr de această boală de aproape o lună (...) Bine că mai am doar 5 săptămâni din acest turneu şi nu 5 luni ", a scris artistul pe blogul său.  Febra glandulară este cunoscută şi sub denumirea de mononucleoză infecţioasă. Această boală poate provoca febră, durere de gât, oboseală şi umflarea ganglionilor limfatici. Noel Gallagher, fostul chitarist al trupei Oasis, a declarat recent că formaţia nu se va reuni niciodată, întrucât "nu mai are nimic de realizat".