Superstarul muzicii dance Moby a fost electrocutat destul de serios în timpul unui concert pe care artistul l-a susţinut la Amsterdam pe 31 mai, informează contactmusic.com.

Autorul hitului "We Are Made of Stars" susţinea în acel moment un concert acustic într-o galerie de artă din capitala Olandei.  "Da, am fost electrocutat puţin în timpul unui concert acustic pe care îl susţineam la galeria Reflex din Amsterdam, însă acum mă simt bine. Poate că am avut parte, accidental, de o terapie cu şocuri electrice. Vă mulţumesc pentru faptul că vă gândiţi la mine", a declarat artistul într-un mesaj pentru fanii lui, postat pe site-ul personal. Într-o înregistrare video postată online, Moby pare că îşi pierde cunoştinţa şi se prăbuşeşte pe scenă.  Nu se cunoaşte deocamdată natura defecţiunii care a cauzat acest incident.