Mii de credincioşi au sosit la Vatican - Un ultim omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea
Mii de credincioşi s-au adunat luni dimineaţa la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea, care a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani şi al cărui trup a fost expus luni în bazilica Sfântul Petru din Roma înainte de funeraliile programate pentru joi.
În celebra piaţă Sfântul Petru s-a format o coadă lungă de persoane în zorii zilei de luni, în prezenţa a numeroase mass-media şi a unui important dispozitiv de securitate.
„Am ajuns la 6 dimineaţa, mi s-a parut normal să vin să-i aduc un omagiu după tot ce a făcut pentru biserică”, a declarat pentru AFP sora Anna-Maria, o călugăriţă italiană.
Sicriul cu trupul papei emerit a fost transferat la bazilica Sfântul Petru luni dimineaţă în cadrul unei ceremonii private, potrivit serviciului de presă al Vaticanului. Trupul lui Joseph Ratzinger s-a aflat până acum într-o mică capelă privată a mănăstirii în care a locuit după ce şi-a anunţat demisia în 2013, situată în grădinile Vaticanului.
Uşile Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican au fost deschise luni publicului de la ora 09.00 (08.00 GMT) până la ora 19.00 (18.00 GMT), apoi de la ora 06.00 până la 18.00 GMT, azi şi mâine. Intrarea este liberă şi nu necesită rezervare.
Bazilica Sfântul Petru, o capodoperă arhitecturală ce îmbină stilul renascentist cu cel baroc, finalizată în 1626, este unul dintre cele mai sfinte locuri ale creştinismului, deoarece aici se află mormântul Sfântului Apostol Petru, ucenic al lui Hristos şi primul episcop al Romei.
Vaticanul a difuzat duminică primele fotografii cu trupul fostului papă Benedict al XVI-lea, întins pe un catafalc, îmbrăcat în roşu (culoarea doliului papal), cu o mitră albă împodobită cu o împletitură din aur şi un rozariu în mâini.
Papa Francisc i-a adus un omagiu duminică „iubitului papă” Benedict al XVI-lea, „acest slujitor credincios al Evangheliei şi al Bisericii”.
Teolog strălucit şi apărător fervent al dogmei, Benedict al XVI-lea, care şi-a anunţat demisia din funcţie în 2013 din cauza stării de sănătate în declin, a murit sâmbătă, la vârsta de 95 de ani, în mănăstirea din grădinile Vaticanului.
Funeraliile oficiate de papa Francisc pentru predecesorul său, care a condus Biserica Catolică din 2005 până în 2013, vor constitui un eveniment fără precedent în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.