Medicul legist care a efectuat autopsia lui Michael Jackson a declarat, marţi, că starul era prea slăbit ca să-şi fi administrat singur propofol - substanţa anestezică ce i-a provocat moartea -, în timp ce Conrad Murray, acuzat de uciderea cântăreţului, spune că acesta era aproape orb.

Mărturia lui Rogers, de la Institutul de medicină legală din Los Angeles, a fost acompaniată de proiecţia unei fotografii şocante: cea a cadavrului gol al starului, pe masa de autopsie, cu părţile genitale acoperite de o bandă neagră. Rogers a spus că "circumstanţele nu sprijină ideea autoadministrării" propofolului. "Pentru ca să-şi administreze o doză, Michael Jackson ar fi trebuit să se ridice - el fiind deja sub influenţa propofolului -, să fie capabil să şi-l administreze, să-şi fi făcut efectul propofolul şi să i se oprească respiraţia, toate acestea în 10 minute", a spus legistul. Ipoteza pare "puţin probabilă", iar mai probabilă este ideea că Murray a greşit dozarea anestezicului, mai ales că în cameră nu exista niciun aparat de măsurat. Totodată, Rogers a spus că propofolul "nu era un medicament potrivit" pentru a trata insomnia, având în vedere riscurile implicate de administrarea acestuia. Rogers a mai declarat că Michael Jackson avea o stare de sănătate "mai bună decât media persoanelor de vârsta sa", avea un nivel bun al colesterolului, iar arterele sale erau curate. Totuşi, el avea prostata inflamată, dificultăţi la urinare şi suferea de vitiligo, o maladie caracterizată printr-o depigmentare a pielii. Marţi dimineaţă a fost difuzată şi înregistrarea interogatoriului la care a fost supus Conrad Murray la două zile după moartea starului. În această înregistrare, Murray spune că starul era aproape orb şi avea enorme dificultăţi la urinare. De altfel, în momentul morţii, Michael Jackson purta un cateter pentru recoltarea urinei şi un tub nazal prin care primea oxigen. Totodată, Murray spune în înregistrare că lui Jackson i se întâmpla să urineze pe el. Murray a mai povestit că l-a tratat deseori pe Michael Jackson pentru deshidratare şi epuizare şi că starul se hrănea foarte prost, pentru că "nu-i plăcea să mănânce", iar atunci când mânca, prefera orezul şi puiul. El a mai spus că Michael i-a povestit că mama lui îl obliga să mănânce în copilărie, de aici dezinteresul pentru a se hrăni. Conrad Murray a adăugat că Michael Jackson mergea de trei ori pe săptămână la cabinetul dermatologului său, Arnold Klein, şi că după aceste vizite, de obicei se simţea rău.