Actorul Michael Douglas a declarat că abia aşteaptă să se poată bucura de un pahar cu vin, când va termina tratamentul pentru cancer la gât.

Actorul, diagnosticat în luna august cu cancer la gât, a terminat recent o cură de chimioterapie şi radioterapie. "Am fost dintotdeauna o persoană optimistă şi voi reuşi să înving boala. Pe de altă parte procesul este greoi. Nu mai am energie şi am un gust tot mai amar în gură. Dar una peste alta mă simt bine. Şi abia aştept să mă bucur de un pahar bun cu vin când îmi revine gustul", a spus actorul în vârstă de 66 de ani. Pe lângă faptul că trebuie să se lupte cu cancerul, Michael Douglas a mai avut o problemă anul acesta, când fiul său, Cameron, a fost închis pentru infracţiuni cu droguri. Totuşi, el insistă că este norocos pentru că, până în acest an, nu a avut niciodată mari greutăţi. "Am avut un an destul de stresant, au fost probleme care au fost făcute publice şi altele care nu au fost cunoscute. Şi hai să fim realişti, mi-a mers destul de bine până acum, doar că din când în când viaţa te mai testează", a mai spus el. Michael Douglas este fiul actorului Kirk Douglas şi al Dianei Dill şi este căsătorit cu actriţa galeză Catherine Zeta-Jones, cu care are doi copii - Dylan, în vârstă de zece ani, şi Carys, în vârstă de şapte ani. Douglas mai are un fiu, Cameron, de 31 de ani, dintr-o căsnicie anterioară. Acesta din urmă a fost condamnat în aprilie la cinci ani de închisoare pentru posesie şi trafic de droguri, după ce a fost arestat în 2009, într-o cameră a hotelului Gansevoort Hotel din Manhattan. Cel mai recent film în care apare actorul este "Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule", de Oliver Stone, lansat în această toamnă, în care Douglas reia rolul magnatului Gordon Gekko din pelicula "Wall Street" (1987), semnată de acelaşi regizor.