Actorul britanic Michael Caine a fost numit de guvernul francez Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor, în cadrul unei ceremonii ce a fost organizată, joi, la Paris, informează dailymail.co.uk.

Ceremonia a avut loc la Palais Royal, în apropiere de Muzeul Luvru din Paris, iar actorul britanic a fost însoţit la acest eveniment de soţia sa de origine indiană, Shakira. În timpul discursului de acceptare a acestei distincţii, starul britanic în vârstă de 77 de ani a spus că mulţumeşte Franţei pentru că i-a acordat Legiunea de Onoare, însă, de fapt, decoraţia primită -cea de Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor - are un rang inferior. Totodată, Michael Caine s-a referit, în glumă, la doi actori celebri - Sean Connery şi Gregory Peck. Ambii au primit Legiunea de Onoare - cea mai înaltă distincţie civilă din Franţa, iar Michael Caine a sugerat, în glumă, faptul că cei doi actori au primit acea decoraţie deoarece au avut neveste franţuzoaice. În timp ce era decorat de Frederic Mitterand, ministrul francez al Culturii, actorul britanic a declarat: "Întotdeauna am crezut că trebuie să ai o soţie franţuzoaică pentru a primi Legiunea de Onoare, însă se pare că m-am înşelat". Ulterior, actorul a spus: "Cineva mi-a spus că aceasta era Legiunea de Onoare". În realitate, Michael Caine a primit medalia de Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor, o distincţie de un rang inferior Legiunii de Onoare, care se acordă personalităţilor care au contribuit la îmbogăţirea patrimoniului cultural al Franţei. În ciuda gafei comise, Michael Caine a ţinut un discurs emoţionant, în care a ţinut să elogieze meritele Franţei: "Întotdeauna am iubit această ţară, preparatele ei culinare, oamenii de aici". Dovedind că stăpâneşte foarte bine limba franceză, Michael Caine a adăugat: "Nu ştiam dacă francezii mă apreciază şi credeam că admiraţia noastră e valabilă într-un singur sens. Însă acum, după ce am primit acest premiu, ştiu cu siguranţă că şi ei mă iubesc pe mine".