Actorul australian Mel Gibson a depus, joi, la Curtea Superioară de Justiţie din Los Angeles o cerere pentru un ordin de restricţie împotriva fostei sale iubite, Oksana Grigorieva, de care s-a despărţit în luna aprilie.



Actorul australian în vârstă de 54 de ani, care are o fiică în vârstă de şapte luni cu Oksana Grigorieva, a trimis această cerere într-un plic sigilat, informează Radar Online. Potrivit acestui site, deşi numele Mel Gibson a fost confirmat în dreptul numelui reclamantului, iar cel al Oksanei Grigorieva, în dreptul acuzatei, celelalte detalii referitoare la această cerere nu sunt disponibile pentru public. Câteva surse au declarat pentru Radar Online că în plicul sigilat trimis justiţiei californiene de Mel Gibson se află solicitarea pentru un ordin temporar de restricţie, un document referitor la o audiere viitoare şi un alt document referitor la pensia alimentară. Oksana Grigorieva, cu 14 ani mai tânără decât Mel Gibson, a născut-o pe Lucia, fiica actorului australian, în octombrie 2009. După despărţirea celor doi, în aprilie, cântăreaţa în vârstă de 40 de ani a declarat că relaţia ei cu Mel Gibson a început în urmă cu trei ani şi nu cu un an în urmă, aşa cum s-a afirmat în presă. Acest lucru înseamnă că legătura celor doi a început într-o perioadă în care Mel Gibson era căsătorit cu Robyn, fosta lui soţie, cu care are şapte copii. Mariajul soţilor Gibson, care a durat 29 de ani, s-a încheiat în aprilie 2009, în momentul în care Oksana Grigorieva a anunţat că este însărcinată. Oksana Grigorieva mai are un fiu, Alexander, în vârstă de 13 ani, cu actorul Timothy Dalton, fostul interpret al agentului James Bond.