Margareta Pâslaru lansează, sâmbătă, la Târgul de Carte Gaudeamus, CD-ul de autor "50 de ani de la primul disc", urmând ca încasările din drepturi de autor să fie cedate în beneficiul campaniei UNITER "Artişti pentru Artişti". Evenimentul va avea loc în prezenţa fanilor sâmbătă, de la ora 13.30, la Târgul de Carte Gaudeamus.

Recenta compoziţie "Era o fântână", după o poezie a Elenei Farago, deschide CD-ul de autor "50 de ani de la primul disc". "Versurile Elenei Farago m-au obsedat o vreme, iar muzica am definitivat-o recent, în plină maturitate atunci când roadele vieţii se coc", spune Margareta Pâslaru despre piesă. "Imaginaţia mă duce de la o fântână la alta, de la metafora poetei Farago - «apa vieţii, sălcie şi caldă şi rea» - până la dorinţa Mariei Tănase de a săpa o fântână cu apa rece, pentru drumeţii însetaţi. Două viziuni diferite, dar fascinante pentru mine", mai spune cântăreaţa. Margareta Pâslaru a început să compună cântece, acompaniindu-se la pian, încă din anii '60. Colaborarea cu Electrecord îi aduce acum, la jumătate de veac de la prima înregistrare de disc la aceeaşi casă de producţie, albumul în care prezintă tuturor iubitorilor muzicii ei câteva din piesele sale. Compozitorul George Grigoriu spunea despre Margareta că este "un mit al muzicii uşoare româneşti". După ce a auzit-o, Grigoriu a compus special pentru solistă "Chemarea mării" (cunoscut şi sub numele "Şi-n apa mării"), care a devenit primul ei mare şlagăr românesc. A fost şi prima ei înregistrare la Radio Bucureşti. Tot "Chemarea mării" marcheaza si debutul discografic al Margaretei, bătând toate recordurile de vanzare în anii '60.  Repertoriul vast al artistei conţine şi preluări după şlagăre internaţionale - "Trandafirii tăi", "Bui, bui" "În grădina bucuriilor", "Harap Alb" - şi aproape 700 de înregistrări, unele nedifuzate nici în ziua de azi. Printre numeroasele-i hituri componistice se numără "Timpul", "Dacă ai ghici" şi "Lasă-mi toamnă pomii verzi", inspirată de versurile Anei Blandiana. Margareta Pâslaru s-a născut pe 9 iunie 1943, la Bucureşti. A debutat la 15 ani, la o emisiune a Televiziunii Române. După ce a cunoscut un mare succes în România, a decis să plece în Statele Unite, în 1983. După Revoluţie, ea s-a întors de mai multe ori în România. Este cunoscută şi ca actriţă din celebra serie "Veronica".