Majoritatea genelor umane au o versiune canină
Trei sferturi din genele umane se regăsesc şi în prima schiţă genetică a celui mai bun prieten al omului, câinele, realizată de cercetătorii americani, informează site-ul Ananova.
Cercetătorii din Statele Unite au descoperit că materialul genetic atât al oamenilor, cât şi al câinilor, conţine mai mult de 650 de milioane de unităţi chimice, denumite perechi de bază, din care este format ADN-ul.
Analiza a arătat că 75% din genele umane cunoscute până acum - secvenţe ale ADN-ului care furnizează instrucţiuni pentru formarea proteinelor - sunt un echivalent al genelor câinilor. Astfel, 18.472 din cele 24.567 de gene umane cunoscute în prezent, au o versiune canină.
Oamenii de ştiinţă, printre care s-a numărat şi Craig Venter, un pionier al schiţelor genetice, a folosit drept sursă a ADN-ului canin, un mascul din rasa pudel. Ei au precizat că genomul câinelui, publicat în revista "Science", este mai degrabă o schiţă grosolană, în proporţie de 80%, decât o hartă detaliată.
Deşi din multe secvenţe ale ADN-ului lipsesc fragmente, cercetătorii au precizat că datele descoperite ar putea fi utile în identificarea genelor responsabile de producerea bolilor, atât la câini cât şi la oameni.
O diferenţă majoră şi surprinzătoare între câini şi oameni, constă, potrivit specialiştilor, în structura nasului. Astfel, genomul câinilor, spre deosebire de cel uman, codifică pentru o varietate mult mai mare de proteine ale simţului mirosului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.