Actorul Mircea Albulescu a declarat că este profund îndurerat de moartea Irinei Petrescu şi a precizat că aceasta a dorit discreţie din partea colegilor ei de breaslă, discreţie care a caracterizat-o de-a lungul vieţii.

"Nu pot să spun decât că regret enorm moartea ei. Ea ne-a rugat să fim discreţi, aşa cum a trăit şi ea şi, de aceea, nu pot decât să fiu discret în declaraţiile mele. A murit una dintre puţinele doamne ale teatrului românesc. Dumnezeu să o odihnească!", a spus Mircea Albulescu. Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" Bucureşti îşi exprimă adânca tristeţe şi regretul prilejuite de dispariţia neaşteptată a actriţei Irina Petrescu, o mare personalitate a teatrului şi filmului românesc. "UNATC se înclină în faţa Irinei Petrescu la această ultimă lăsare a cortinei şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Ca ultim omagiu în holul prinicipal al UNATC va fi amplasată o fotografie a actriţei, va fi aprinsă o candelă şi vor fi depuse flori. Dumnezeu s-o odihnească în pace!", se arată în comunicat.