Liz Hurley are încă sentimente pentru Hugh Grant
Deşi relaţia lor a eşuat după ce el a înşelat-o, frumoasa Elizabeth Hurley păstrează încă sentimente intense pentru actorul britanic Hugh Grant. De fapt, Liz a mărturisit recent că păstrează pentru el mai mult decât atât: are chiar şi o cameră liberă unde actorul poate sta oricând vrea să îşi petreacă vacanţa la ea acasă.
Liz Hurley este măritată cu miliardarul libanez Arun Nayar şi are un băieţel în vârstă de 8 ani, pe nume Damian, dintr-o relaţie anterioară. Totuşi, iubirea vieţii ei rămâne Hugh, care îi este acum prieten foarte apropiat. Cei doi au format un cuplu timp de 13 ani, iar relaţia lor s-a încheiat în 2000. „Hugh este cel mai bun prieten al meu. Prieteni la fel de buni îmi sunt şi iubitul meu, Arun, sau sora mea, Katie, dar există subiecte pe care nu le pot discuta cu ei, cum ar fi cele legate de carieră, pe care Huugh le înţelege cel mai bine. La nivel emoţional, Hugh e încă numărul 1 în viaţa mea. Ne leagă o prietenie ce durează de 24 de ani şi sentimente foarte intense", a declarat frumoasa actriţă. „Hugh chiar are o cameră a lui în casa în care locuiesc cu soţul meu şi mai suntem şi vecini în Londra. Face parte din familia noastră", a spus ea. Liz a mai spus că i-ar plăcea să mai aibă un copil cu soţul ei, Arun, dar nu a reuşit să rămână din nou însărcinată. „Dacă n-o să mai pot avea copii, nu face nimic, n-o să mă supăr. Damian nu mai vrea fraţi, însă mie mi-ar fi plăcut să mai am un copil. Dacă nu e scris să am încă unul, voi fi în continuare recunoscătoare pentru tot ce am. Sunt foarte fericită aşa cum sunt acum", a declarat Liz.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.