Liviu Ciulei, personalitate marcantă a filmului şi a teatrului românesc, va fi omagiat, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, prin acordarea Premiului de Excelenţă şi prin prezentarea a trei dintre filmele sale în secţiunea "3 X 3".

 

Cariera spectaculoasă a lui Liviu Ciulei include peste 20 de filme, la care a lucrat în calitate de regizor, actor sau scenarist, precum şi numeroase spectacole de teatru, unde şi-a pus semnătura ca regizor, scenograf sau actor, aceste producţii fiind recompensate de-a lungul timpului cu distincţii prestigioase. La experienţa de regizor, actor, scenograf şi scenarist s-a adăugat cea de director artistic, Liviu Ciulei ocupând această poziţie, timp de zece ani, pentru Teatrul "Bulandra" din Bucureşti, dar şi pentru Teatrul "Tyrone Guthrie" din Minneapolis. De asemenea, Liviu Ciulei a fost profesor de teatru la două universităţi prestigioase: Columbia University şi New York University. În prezent, Liviu Ciulei este director onorific al Teatrului "Bulandra". El va fi omagiat, la ediţia din acest an a TIFF, prin acordarea Premiului de Excelenţă. Filmografia sa include unul dintre titlurile care au marcat istoria cinematografiei româneşti: "Pădurea Spânzuraţilor", film care i-a adus, în anul 1965, Premiul de regie la Festivalul de la Cannes. Alături de "Valurile Dunării" (1959) şi "Erupţia" (debutul său în regia de film, din 1957), "Pădurea Spânzuraţilor" va fi prezentat în cadrul secţiunii "3 X 3" a TIFF. Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) se va desfăşura în perioada 28 mai - 6 iunie, la Cluj-Napoca.