Leona Lewis a vizitat rezervaţia de urşi de la Zărneşti
Cântăreaţa britanică Leona Lewis a vizitat, sâmbătă, rezervaţia de urşi de la Zărneşti, judeţul Braşov, unde a petrecut aproximativ două ore şi s-a interesat de istoricul sanctuarului şi de animalele care sunt îngrijite acolo.
Cristina Lapis, preşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni, care administrează rezervaţia Libearty de la Zărneşti, a declarat, că vedeta britanică a venit la Zărneşti într-o vizită privată şi nu a vrut să mediatizeze evenimentul, însă a promis că va promova rezervaţia, de care s-a declarat extrem de încântată. "A fost o vizită privată şi nu a vrut să facă un eveniment public. A sosit sâmbătă, la ora 12.00, şi a stat aproximativ două ore. A fost foarte încântată de tot ce a văzut la noi, pentru că este o mare iubitoare de animale şi a fost curioasă să afle despre istoricul rezervaţiei. E pasionată de natură şi de protecţia naturii şi a vrut să promoveze sanctuarul", a spus Lapis. După vizita de la Zărneşti, unde a fost însoţită de agentul ei şi de Victor Watkins, de la World Society for the Protection of Animals (WSPA), Leona Lewis a petrecut o noapte la un hotel din Braşov, apoi, duminică, s-a îndreptat spre Bucureşti. Lapis a declarat că vizita vedetei britanice este foarte importantă pentru rezervaţia de la Zărneşti, deoarece aceasta aduce un capital extraordinar de imagine în vederea promovării sanctuarului. "Starurile care vin şi văd rezervaţia nu participă cu bani, dar e foarte important că, având un nume şi o imagine, fac multă publicitate. Am mai avut vizite importante ale unor vedete, precum Pierre Brice sau Natalie Imbruglia, anul trecut. De exemplu, când a venit Pierre Brice şi a luat un câine din România, s-au mai făcut, imediat în perioada următoare, încă 100 de adopţii", a adăugat preşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni. Leona Lewis a venit în România după ce a încheiat un turneu european şi a decis ca ultimele două zile să şi le petreacă în ţara noastră, ea ţinând în mod special să viziteze rezervaţia de urşi, potrivit presei britanice. "Cnd am auzit despre via?a pe care o au ur?ii captivi din ntreaga lume, am fost ?ocat?. Dup? toate traumele pe care le-au suferit, nu este posibil s? fie elibera?i direct n s?lb?ticie. A?a c? i-am ntrebat pe cei de la WSPA dac? pot vizita o rezerva?ie de ur?i pentru a vedea cu ochii mei cum sunt ngriji?i ur?ii dup? ce au fost salva?i", a spus Leona Lewis, citat? de presa britanic?
Comentarii
Nu există nici un comentariu.