Julia Roberts are probleme de sănătate
Actriţa hollywoodiană Julia Roberts a acuzat dureri în zona pieptului şi şi-a piedut cunoştinţa pentru câteva secunde, în timp ce se afla în vacanţă, transmite Sky News.
Actriţa se afla în Italia, sărbătorind un an de la căsătoria cu Danny Moder. Când Julia a început să se simtă rău, Moder a chemat ajutoare, fiind convins că soţia lui are un atac de cord.
Singurul specialist din insula Pantelleria din sudul Siciliei, unde cuplul îşi petrecea vacanţa, nu a fost de găsit. Actriţa şi-a revenit în cele din urmă, după ce a luat nişte medicamente cumpărate de la farmacia din sat.
"Julia se pregătea pentru cină când au început durerile. Erau atât de puternice, încât a devenit brusc palidă şi a căzut pe pat", a spus un prieten. "Era albă ca varul şi îşi ţinea mâna pe piept. Danny a fost convins că e vorba de un atac de cord (...) A stat foarte mult la soare în ultimele zile şi nu s-a protejat, a consumat alcool şi alimente foarte condimentate", a mai adăugat prietenul.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.