Jude Law, fericit că s-a împăcat cu Sienna Miller
Actorul Jude Law a vorbit în premieră despre relaţia sa cu Sienna Miller, declarând că este "foarte fericit" că s-a reîmpăcat cu actriţa britanică, informează accesshollywood.com.
Luni seară, Jude Law şi Sienna Miller, care au avut o relaţie în urmă cu câţiva ani, au apărut din nou în public comportându-se ca un cuplu, cu ocazia Costume Gala 2010 din New York. Cei doi au fost fotografiaţi împreună de paparazzi cu câteva săptămâni în urmă, dar aceasta a fost prima lor apariţie publică prin care au confirmat că sunt din nou împreună. Miercuri, în timp ce sărbătorea nominalizarea la premiile Tony pentru rolul din "Hamlet", la petrecerea organizată la New York după anunţarea selecţiei, actorul britanic a discutat cu reporterul de la Access Hollywood despre sentimentele sale faţă de Sienna Miller: "Sunt foarte fericit. Sunt foarte fericit că sunt fericit". Întrebat dacă s-au logodit, Jude Law a negat această informaţie: "Pentru moment, nu. Asta este tot ce pot să vă spun". Familia Siennei Miller, în vârstă de 28 de ani, a fost reticentă în ceea ce priveşte împăcarea ei cu Jude Law, în vârstă de 37 de ani, dar actorul a reuşit să recâştige încrederea rudelor iubitei sale, potrivit unor surse apropiate cuplului. Nu ar fi, însă, pentru prima dată când cuplul ar încerca să ajungă la altar. Jude Law a mai cerut-o în căsătorie pe Sienna în ziua de Crăciun din 2004. Cei doi au plecat apoi în vacanţă în Seychelles cu cei trei copii pe care actorul îi are cu Sadie Frost - Rafferty, Iris şi Rudy -, pentru a îşi serba şi zilele de naştere, ambii fiind născuţi la sfârşitul lunii decembrie. După o relaţie de doi ani, Jude Law şi Sienna Miller s-au despărţit, pentru că Jude Law a avut o aventură cu dădaca copiilor săi. De atunci, Jude nu a mai avut vreo relaţie serioasă, în timp ce legăturile Siennei cu Rhys Ifans şi Balthazar Getty s-au destrămat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.