Jojo - scene nud în comedia "Poker"
Cătălina Grama - alias Jojo - va putea fi văzută în scene nud în comedia "Poker" regizată de Sergiu Nicolaescu, film care va avea premiera pe 9 aprilie. Pentru Jojo, filmul regizat de Sergiu Nicolaeascu reprezintă şi debutul său în lung-metraj.
Un debut cu scene nud, despre care Jojo spune că nu au fost tocmai uşor de filmat. "A fost destul de dificil, numai că am intrat foarte bine în mintea personajului meu, din a cărui perspectivă nu am mai avut absolut nicio problemă, mai ales că m-am bucurat de susţinerea echipei. Am lucrat cu foarte puţini oameni în jur în acel moment, doar eu şi echipa de care aveam nevoie pentru a filma scena respectivă. În plus, secvenţele acestea sunt parte integrantă din personaj, Monica se construieşte şi cu ajutorul lor, gândiţi-vă numai că ea este o fostă prostituată. Deci scenele sunt justificate, altfel n-ar fi existat nici măcar la nivel de scenariu", spune Jojo.
De partea cealaltă, regizorul Sergiu Nicolaescu spune că s-a gândit la Jojo încă de la prima citire a scenariului. "Eu am avut-o în minte pe Cătălina pentru acest rol încă de prima oară când am citit scenariul, iar instinctul meu a funcţionat perfect şi de această dată. E o actriţă foarte disciplinată, cu care am comunicat foarte bine încă din prima zi de filmare; s-a integrat rapid în echipă şi sunt convins că interpretarea ei va fi apreciată de public", spune regizorul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.