Johnny Depp în duet - Cântă pentru copiii cu probleme
Actorul Johnny Depp a urcat pe scenă şi a cântat la chitară alături de rockerul Gene Simmons, solistul trupei Kiss, la un concert de caritate organizat duminică seară, la Los Angeles.
Starul hollywoodian a fost un invitat-surpriză şi i-a impresionat plăcut pe participanţii la Music On a Mission, un eveniment caritabil organizat de fundaţia Mending Kids. Actorul a urcat pe scenă la Lucky Strike Live Hollywood şi a interpretat alături de trupa clubului o versiune inedită a piesei "School's Out", făcută celebră de un alt rocker celebru, Alice Cooper, colegul său din trupa Hollywood Vampires. Apoi, Johnny Depp a rămas pe scenă şi a cântat la chitară electrică, în încheierea galei, alături de Gene Simmons, o piesă celebră a trupei Kiss - "Rock and Roll All Nite".
Concertul organizat în cadrul evenimentului de caritate Music On a Mission, care strânge fonduri pentru a asigura intervenţii chirurgicale gratuite copiilor din lumea întreagă, a oferit celor prezenţi o altă surpriză, în momentul în care membrii trupei Extreme s-au reunit după o pauză de mai mulţi ani şi au interpretat împreună o piesă celebră din discografia trupei - "More Than Words". Colaborarea surprinzătoare a actorului Johnny Depp cu rockerul Gene Simmons a avut loc la doar o zi după ce starul hollywoodian i-a surprins pe vizitatorii Expoziţiei Disney D23 din California apărând costumat în piratul Jack Sparrow, în cadrul unei serii de evenimente organizate de producătorii francizei "Piraţii din Caraibe" cu scopul de a promova lansarea pe marile ecrane a următorului film din această serie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.