Jennifer Lopez pare să fi început o relaţie cu actorul Bradley Cooper, cei doi actori fiind văzuţi luând o cină romantică împreună la sfârşitul săptămânii trecute.

Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez, care şi-a anunţat recent despărţirea de soţul ei, Marc Anthony, după şapte ani de căsnicie, şi vedeta din filmele "Marea mahmureală" au luat împreună cina, la un restaurant din New York, la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit site-ului TMZ.com, cina a fost una "romantică" şi doar ei doi s-au aflat în restaurant. Jennifer Lopez, în vârstă de 41 de ani, mama gemenilor de trei ani Max şi Emme, a spus recent că este în continuare o "optimistă eternă" şi că are încredere că va găsi din nou dragostea. "Am dorit ca lucrurile să meargă cu această familie. Acesta a fost cel mai mare vis al meu şi am muncit din greu pentru realizarea lui. Amândoi am făcut asta. Uneori nu merge şi este trist. Dar rămân o optimistă eternă în ceea ce priveşte dragostea. Cred în dragoste... Este în continuare cel mai mare vis al meu", a spus Lopez. Bradley Cooper, în vârstă de 36 de ani, a avut anterior o relaţie cu actriţa Olivia Wilde, cu care a mers la petrecerea de după lansarea filmului "Marea mahmureală 2", la New York, în mai. Actorul a mai avut relaţii cu Jennifer Aniston şi Renee Zellweger.