J. K. Rowling lansează un site de jocuri dedicat personajului Harry Potter
J. K. Rowling, autoarea romanelor din seria "Harry Potter", a anunţat, ieri, la Londra, lansarea unui site gratuit de jocuri şi de lecturi online, dedicat acestui personaj, unde fanii lui vor putea, din luna octombrie, să descopere capitole inedite şi să cumpere versiunile digitalizate ale cărţilor.
După mai multe zile de suspans întreţinut cu multă măiestrie, scriitoarea britanică a dezvăluit cu mare pompă cel mai recent proiect al ei, intitulat "Pottermore" ("Mai multe despre Potter"), un site a cărui denumire s-a inspirat din numele super-eroului vrăjitor. "Am primit mii de desene şi scrisori de la fani şi acest site este un mijloc fantastic pentru ca această creativitate să continue", a declarat romanicera britanică, care consideră că acest proiect reprezintă "o modalitate formidabilă" de a reveni la cititorii ei. Ea le propune acestora să se înscrie pe site-ul www.pottermore.com alegându-şi ca nume de utilizator numele unui vrăjitor. După ce s-au conectat cu acest nou nume, utilizatorii vor putea să răspundă unor întrebări pentru a fi primiţi într-una dintre "casele" în care erau repartizaţi elevii de la Hogwarts, şcoala de vrăjitori unde Harry Potter şi prietenii lui şi-au făcut ucenicia în arta vrăjitoriei. Utilizatorii vor putea să navigheze şi să se joace pe acest site interactiv, să citească online romanele din serie şi să descopere capitole inedite, scrise special pentru acest proiect de autoarea britanică. Într-o primă etapă, site-ul propune doar primul dintre cele şapte volume din seria "Harry Potter". Lansarea mondială a acestei platforme, concepută în parteneriat cu Sony, va avea loc în luna octombrie, însă un milion de privilegiaţi vor avea acces încă de la 31 iulie, după o altă selecţie, efectuată prin intermediul unui joc online.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.