Începuturile armelor chimice sunt mai vechi decât descoperirea armelor de foc. Este cunsocută otrăvirea fântânilor în Grecia antică cu ergot (o ciupercă a cerealelor) sau cu rădăcini de spânz de către Solon. Se folosea fumul de lemne ude, smoală sau gaze sulfuroase. Istoricul grec Plutarh consemnează prima utilizare a unei arme chimice, adică a clorului, care a fost ulterior folosit în timpul primului război mondial, când a făcut 15.000 de victime, numai la un singur atac. Un manual arab de război consemna şi folosirea somniferelor, adică a arseniului şi a opiului. Chiar şi Petru cel Mare a încercat utilizarea unor gaze toxice. Apogeul utilizării armelor chimice a fost primul război mondial, când clorului i se adaugă şi alte substanţe cum ar fi fosgenul. În România, primul atac chimic a fost consemnat în data de 17 aprilie 1917, lansat de trupele germane, în timpul căruia au murit 35 de militari. Astfel de atacuri chimice au mai fost repetate de către germani. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost marcată de întrebuinţarea armei chimice de către Italia şi Japonia împotriva unor inamici incapabili de luptă armată, în China şi Abisinia. În timpul campaniilor celei de-a doua conflagraţii mondiale, declanşarea atacurilor chimice ar fi fost posibilă în mai multe rânduri. Cu toate acestea, în al doilea război mondial nu au existat atacuri chimice, cel puţin în Europa. Însă teama de inamici a făcut ca pentru acest război să se producă cea mai mare cantitate de substanţe chimice. O cantitate însemnată se mai află încă în rezerva armatelor americane, britanice şi ruse. Abia în urmă cu doi ani, a început distrugerea acestor imense cantităţi de substanţe chimice de luptă. În aceşti ani, armele chimice, fiind uşor şi ieftin de realizat, au ajuns să fie utilizate de către diferite organizaţii teroriste.