Componenţii formaţiei Roxette au fost aşteptaţi, în noaptea de miercuri spre joi, de zeci de fani, la sosirea pe Aeroportul Cluj-Napoca, dar şi la hotelul unde au fost cazaţi, câţiva clujeni încercând să le ofere o sticlă de vin din anul în care s-a născut Per Gessle, însă cei doi nu au primit-o.

Zeci de fani i-au aşteptat, în noaptea de miercuri spre joi, pe cei doi membri ai trupei Roxette, atât la Aeroportul Cluj-Napoca, cât şi la hotelul la care au fost cazaţi. Roxette au ajuns la Cluj la miezul nopţii, cu o cursă de linie, de la Munchen. Fanii din România, dar şi din Ungaria, Italia şi Germania i-au asaltat pe Marie Fredriksson şi Per Gessle de când au coborât din avion. Fanii purtau tricouri imprimate, aveau "Roxette" tatuat pe corp sau scris pe cap, steaguri şi cadouri pentru idolii lor şi au cântat piesele formaţiei. Câţiva fani români i-au aşteptat pe cei doi cu o sticlă de vin vechi din'59, anul în care s-a născut Per Gessle, dar cei doi nu s-au oprit pentru a primi cadoul. Peste 20.000 de spectatori erau aşteptaţi, aseară, la concertul Roxette de la Cluj-Napoca, fiind epuizate biletele la peluză şi la sectoarele VIP şi Golden Circle, anunţau, miercuri, organizatorii evenimentului. Cei doi componenţi ai trupei Roxette, Per Gessle şi Marie Fredriksson, au transmis un mesaj fanilor care urmau  să participe la concert, în care au spus că abia aşteaptă spectacolul din Cluj-Napoca, "inima Transilvaniei". Concertul Roxette a avut loc, aseară, de la ora 21.15, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, în deschidere cântând trupele Les Elephants Bizarres şi Grimus.