Carismatică, jucăuşă şi sexy, Inna nu este o fashionistă înrăită. Ea îşi achiziţionează haine din oraşele pe care le vizitează, iar pentru scenă şi pictoriale, preferă costumele de baie. Că doar a crescut la malul mării!

Atât pe plan muzical, cât şi pe plan vestimentar, Inna este o adevărată doză de prospeţime pentru showbizz-ul autohton. Este de-a dreptul hot, iar melodiile sale sunt cât se poate de revitalizante. Cu toate că are un succes nebun pe plan muzical, Inna nu se consideră vedetă, aşa că nu a făcut o obsesie din aspectul fizic. "Îmi cumpăr haine când am timp. Nu este o pasiune, dar consider că o persoană publică trebuie să arate bine", a mărturisit Inna pentru site-ul perfecte.ro. Ea nu depune eforturi extraordinare pentru a fi atât de Hot cum o ştim cu toţii: "Nu fac nimic special, nu ţin o dietă, nu merg la sală. În schimb, petrec foarte mult timp repetând în sala de dans cu dansatorii mei. Cred că asta ajută destul de mult", ne mărturiseşte aceasta. Deocamdată, nu se simte tentată nici de o schimbare de look. "Am un stilist foarte bun, Maria Andrei, care probabil mă va sfătui dacă este cazul." Deocamdată, însă, Inna are de gând să rămână la părul lung, care vine ca turnat pe lângă costumele sexy de baie în care pozează. În schimb, Inna are o singură prioritate, şi anume cariera. "Sunt foarte încrezătoare în succesul noului meu single, 10 minutes. Am avut un început de an extraordinar şi sper să reuşesc să îl închei în acelaşi ritm!"

La doar 23 de ani, Inna a obţinut locul 1 în Billboard şi are fani în toată lumea, aşa că marea provocare pentru ea este în acest moment să se menţină pe poziţie.